Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 1/07/2011
Tematica: imigrantii români (Spania, Franta, Anglia, Germania)
Categoria articolului: reportaje
Autorul articolului: Sanziana Stancu
Titlul articolului: "Românii, fii de curve", rasişti francezi din Rennes s-au dezlănţuit împotriva imigranţilor
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.jurnalul.ro/stiri/externe/romanii-fii-de-curve-rasisti-francezi-din-rennes-s-au-dezlantuit-impotriva-imigrantilor-583463.html



Băcănia soţilor Răducanu, după ştergerea inscripţiilor injurioase

 

Incidentele s-au produs la începutul lunii trecute, în noaptea de 4 spre 5 iunie, în băcănia românilor, de pe Bulevardul Francois Mitterrand şi i-au scandalizat pe locuitorii din oraş.

Una dintre clientele fidele ale băcăniei a povestit despre înscripţiile jignitoare la adresa românilor scrise de banda de rasişti. "Puteam citi inscripţii ca "Rasa voastră de români, fii de curve" sau "Închideţi buticul", a povestit o clientă fidelă a magazinului, adăugând că "este scandalos, este intolerabil, mai ales că aceşti comercianţi sunt şarmanţi, muncesc din greu şi s-au integrat complet".

La fel ca ea, o mulţime de alţi localnici au reacţionat faţă de cele petrecute cu băcănia românilor. Asociaţia ambarcaţiunilor de pază din Rennes a trimis chiar şi o scrisoare din partea mai multor asociaţii din cartierul în care se afla buticul românilor, pentru a denunţa faptele. "Mica lor afacere făcea cartierul mai viu. Vrem să le arătăm patronilor solidaritatea noastră, pentru a nu avea impresia că sunt numai rasişti în Franţa”, a mai povestit clienta fidelă a băcăniei.

Daunele suferite de soţii Răducanu se ridică la 1.600 de euro. "Pierderea ne aduce într-o situaţie financiară dificilă”, a mărturisit soţia patronului. Autorităţile franceze nu au finalizat ancheta, iar comisarul de poliţie Nicolas Guidoux, la care a ajuns plângerea românilor, a declarat că "nu a făcut încă legătura între efracţie şi inscripţiile cu caracter rasist de pe zidurile de la exteriorul” magazinului.

Patronul, Cireşar Răducanu, îl contrazice însă pe comisar, afirmând că "inscripţiile au fost făcute cu merker-ul negru pe care îl aveam în magazin şi cu o pâslă, pe care nu am mai găsit-o”. În acest caz, Asociaţia SOS Rasism se gândeşte să depună o plângere.

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.